0746466461 Strada Louis Pasteur 74, Cluj-Napoca

Cum de aplică un implant?

Aplicarea unui implant este una dintre cele mai simple însă totodată una dintre cele mai avansate intervenții chirurgicale.

Medicii specializați din cadrul departamentului de implantologie a clinicii de medicină dentară Smile Dental Clinic vor începe tratamentul dumneavoastră prin solicitarea unor ortopantomografii sau chiar a unor tomografii computerizate. Aceste investigații vor fi necesare pentru aprecierea cu exactitate a nivelului de os disponibil inserției implantului, a poziției viitorului implant și a tipului de implant necesar. În cazurile în care se va constata o cantitate insuficientă de os se va putea realiza o adiție osoasă pentru a obține un nivel de țesut osos satisfăcător.

Implantul este fabricat dintr-un aliaj special din titan necoroziv și biocompatibil fiind rapid acceptat de către organism ca un substituent al rădăcinii dentare; această nouă rădăcină va reprezenta suportul necesar reconstituirii coronare.

Inserția implantului va impune într-o primă fază realizarea unei anestezii locale a gingiei și a osului, ulterior se va practica o incizie și se va aplica implantul în os. Întreaga manoperă durează efectiv 30-40 de minute pentru un implant. După amplasarea implantului se va putea plasa și o coroană provizorie peste acesta. Odată finalizată această etapă veți primi o serie de pliante care vor conține indicații postoperatorii și vă va fi prescrisă o medicație adecvată care vă va asigura un confort postoperator maxim. Vindecarea gingiei se va obține în câteva zile însă implantul va putea fi folosit pentru ancorarea coroanei dentare după o perioadă de 3-6 luni, timp în care se va forma os în jurul acestuia stabilizându-l (osteointegrare). După încheierea etapei de osteointegrare implantul va fi identic cu rădăcina unui dinte natural.

Etapa protetică constă în aplicarea pe implant a unui bont protetic și ulterior a unei coroane dentare. Rezultatul va fi un nou dinte pe care nu veți putea să îl deosebiți de unul natural